Gânduri de ziua plecării

Adam Mickiewicz

▶️ Ascultă

📜 Versuri

M-a şi cuprins regretul! Ce-i oare? Sunt în prag,

Mă-ntorc iar în lăcaşul pustiu şi-atât de drag,

Parc-am uitat ceva; iar ochii-mi rătăciţi

Tot vor să mai salute aceşti pereţi iubiţi

Ce-atâtea dimineţi şi nopţi atât de multe

Suspinele-mi deşarte ştiură să le-asculte.

În geamul ăsta, seara, adeseori am stat

Privind, făr’ să ştiu bine la ce m-oi fi uitat,

Apoi plecam, sătul de-acelaşi peisaj.

Trezind din nou ecouri cu solitarii-mi paşi,

Eu, fără rost, din uşă în uşă trec pe rând,

Ai ornicului paşi metalici numărând

Sau ale unei gâze opriri, când lin îşi poartă

Încetul mers, de parcă stă la iubita-n poartă.

Vin zorii. Cărăuşii nesuferiţi au tras.

Luaţi aste cărţi şi lucruri puţine, ce-au rămas.

Să mergem! Cum sosit-am, ne’ntâmpinat de nime,

La fel plec: nici drum bun să-mi spună, n-are cine.

Ce-i dacă plec, ce-i dacă dispar din ochii mei

Localnicii, ce-n suflet nu m-au simţit cu ei?…

Plecarea-mi nimănuia nu va stârni amar

Şi-o lacrimă în urmă nu vreau să las măcar.

Ca-n pajiştea-nflorită-n culori, pe care zboară

O floare ca şi firul paingului, uşoară,

De pe-o uscată creangă, suflată ca un strai –

Şi care dând de-o roză, o-mbrăţişează-n mai,

Prinzându-se de dânsa-n popas, cu fire moarte,

Iar vântul o desprinde, gonind-o mai departe –

La fel şi eu, un nume şi-o faţă, lor străine,

Purtai prin aste pieţe şi străzi de lume pline,

Unde femei frumoase în roiuri întâlneam.

De ce să mă cunoască? Doar un străin eream!

Fug ţâncii după-un flutur doar cât sclipeşte-n soare,

De-l prind, privesc la dânsul şi-l zvârle iar, să zboare!

Să zbori! Din fericire, aripi ne-au mai rămas…

Să zbori! Nicicând în zboru-mi prea jos n-am să mă las!

Îmi amintesc când, tânăr, din locuri dragi plecam,

De lânga buni prietini şi fata ce-o iubeam;

Atuncea, printre arbori, în urmă am privit:

Strigând şi fluturându-şi batiste i-am zărit;

Am plâns. Duioase lacrimi din ani de patimi, dor!

De ce-aş mai plânge astăzi, bătrân, nepăsător?

Uşor e să mori tânăr. Nimic necunoscând,

Crezi că soţie, frate, amici te poartă-n gând;

Dar când, bătrân, smulgi vieţii făţarnicul veşmânt,

Lumeşti sau nelumeşti minuni nemaisperând,

Ştii bine că vecia te-nchide în mormânt…

Oraş străin, de-aceea plec trist din tine-acum!

Pornim! Nu poate nimeni opri sicriu-n drum,

Nici chiar cu o privire un om nu-l va conduce

Şi-o lacrimă-ntorcându-se-acasă nu-i va curge

Când la poştalionul ce trece pe şosea,

Suna-vor clopoţeii, vestind plecarea mea.

🖋️ Despre

• Poet: Adam Mickiewicz
• Temă: drum
• Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental