Biet nemuritor la zidul mortii

Adrian Păunescu

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Numai viteza mă mai ține viu

și sclav măreț acelorași proporții,

să mă opresc, n-am dreptul nici să știu

că sunt alergător la zidul morții.

N-am timp la zidul morții să m-așez,

și combustibil am, de nicăierea,

probabil unii cred că și trișez,

dacă, de-o viață, îmi refuz căderea.

N-am mai dormit de când eram copil,

cu-aceste roți, cu-această șa sunt una,

iar dacă aș încetini, umil,

m-aș prăbuși din zid, pe totdeauna.

Distanțele pe care mi le-asum,

paradoxal, sunt cele și ramase,

pe zidul lentei morți, de-atâta drum,

vehiculul mi s-a urcat în oase.

A mă mai crede liber, nu încerc,

în toată cursa asta nebunească,

ființei mele, alergând în cerc,

îi este interzis să se oprească.

Și, vai, în toată tragica belea,

Cobor și urc mereu aceeași pantă

și nemurirea e o boală grea,

un fel de plictiseală arogantă.

Destui își pot închipui că eu

ador această-ntrecere vulgară,

că-mi place tot acest absurd turneu

pe zidul morții unui circ la țară.

Dar eu alerg, ca să nu mor, cumva,

și înțeleg cu vrere vinovată

că nu mai am puterea de-a pleca

de-aici, din zidul morții, niciodată.

Nu pot trăi, precum nu pot muri,

nu mă opresc, precum m-alungă sorții,

nu pierd nimic și nu pot birui,

ca biet nemuritor la zidul morții.

🖋️ Despre

• Poet: Adrian Păunescu
• Temă: moarte
• Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental