Ce faci la ora când mi-e dor de tine

Adrian Păunescu

poezie
spoken-word
_session
dor
dor.new
Author

Doctor Shrink

Published

September 26, 2026

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Ce faci la ora când mi-e dor de tine

și niciun fel de răni nu te opresc

să-mi reconstitui trupul din ruine

și să-mi refaci tot viciul omenesc?

Mi-e teamă de o vârstă fără milă

când am să cad la pragul tău, înfrânt,

și-ai să-mi dedici tandrețea ta umilă

să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu știu ce faci, când eu îți caut gura

cu nebunia de soldat bătrân

ce-și vindecă în cer harababura

și-mi dai motiv în viață să rămân.

Ce faci, adolescentă numai noapte?

Din jaful care n-are nici un rost,

te recompun cu gust de mere coapte

și nici nu știu, de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de rușine

a unei făr'delegi cu chipul tău

și-atât cât te blestem, îmi este bine,

și-atunci când nu te simt, îmi este rău.

Ce faci la ora când mi-e dor de ține?

Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,

te gust pe nesimțite și mi-e bine

și te găsesc intrată în pământ.

Eu simt că mor păzindu-te de toate

și n-am să mai rezist măcar un ceas

să te culeg din tot ce nu se poate

și să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.

🖋️ Despre

  • Poet: Adrian Păunescu
  • Temă: _session, dor, dor.new
  • Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental