Colindul celui fără de ţară

Adrian Păunescu

poezie
spoken-word
tara
Author

Doctor Shrink

Published

June 22, 2026

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Unde-ai fi şi unde te-ai tot duce,

Cât ai fi de rău sau cât de bun,

Că mai crezi sau nu mai crezi în cruce,

Cel mai greu îţi este de Crăciun.

Când se strâng străinii pe la case

Şi aprind lumini în pomii lor,

Ţi se face mare frig în oase

Şi de ţară ţi se face dor.

Cumpără-ţi un cântec de pe piaţă

Şi-o să-ţi cadă neîndoios cu tronc,

Şi-ai să-l ţii cu tine-ntreaga viaţă,

Imigrant and very tragic song.

Bate vântul, bate dinspre ţară,

Suflă-n răni cu sare şi pelin,

Bate vântul şi te-nchide-afară,

Rudele în vizită nu vin.

Uite, Anul Nou cu dor de casă,

Cum e ea, mai bună sau mai rea,

Amintirea-n pace nu te lasă,

Pân-la comă în zadar vei bea.

Poţi să ţii şi două, trei neveste,

Ştii prea bine, toţi suntem la fel,

Însă ţara numai una este,

Emigrant atât de singurel.

Mori aici şi nimeni nu te-aude,

Dar visează tot ce-ţi e pe plac,

Că te bărbiereşti și pleci la rude

Şi găseşti pe masă cozonac.

Bate vântul plin de dor de ţară,

Ţi se face dintr-o dată rău,

Bate vântul şi te-nchide-afară,

Nu ştii ce să faci cu trupul tău.

Nu e mare lucru, ştii prea bine,

Alţii mese mai bogate pot,

Dar un simţământ e viu în tine

Că acasă e mai mult ca tot.

Din puţinul lor, ai tăi vor face

Tot ce pot să fie fericiţi,

Să petreacă-n linişte şi pace,

Să mai râdă şi să bea un șpriț.

Unde-ai fi şi orice-ai fi, bătrâne,

Parcă dorul şalele ţi-a frânt,

Şi atât din tot îţi mai rămâne,

Să te-aşezi cu faţa la pământ

Şi să plângi când toţi în sărbătoare

Hohotesc de parcă te-ar sfida,

Şi să plângi durerea ta cea mare,

Şi să plângi de dor de ţara ta.

🖋️ Despre

  • Poet: Adrian Păunescu
  • Temă: tara
  • Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental