Copilărie cu must

Adrian Păunescu

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Mi-a fost așa de dor de must de struguri,

de-un must făcut încet de tatăl meu

la ora când tomnaticele pluguri

prin brazde ară hurducând din greu.

Și mi-era dor de frunza stacojie

să mi se urce-n păr și s-o arunc,

de toată toamna din copilărie

îmi era dor și nu mai pot fi prunc.

Lădițele cu struguri stau în curte,

obiectiv, sunt soiul cel mai bun,

lucind noptos în spațiul zilei scurte

și bob cu bob încep în teasc să-i pun.

Și tata se apleacă să culeagă

câteva boabe ce-au rămas pe jos

și dintr-o dată ființa lui întreagă

se strânge brusc sub timpul viforos.

I-a răsărit din nări un pic de sânge

și a crezut că-i strugure strivit,

îl duc spre pat și teascul care plânge

îmi spune cât de mult a-mbătrânit.

Voiam în curtea mea o zi de toamnă,

copil în ea cu tata să rămân,

dar via-ncărunțită ne condamnă,

zdrobiți suntem și tata e bătrân .

🖋️ Despre

• Poet: Adrian Păunescu
• Temă: copilarie
• Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental