Skip to main content

Dulcele și amarul

Adrian Păunescu

poezie
spoken-word
durere
Author

Doctor Shrink

Published

November 14, 2026

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Făgăduiește-mi dulcele mâine,

Și-ți dau dobândă amarul ieri,

Dragostea noastră peste puteri,

Visul de vultur, fuga de câine.

Mâna din umăr poți să mi-o ceri,

Între trecutul vechi și poimâine,

Buzele noastre, buze de pâine,

Miros a grâul care-am fost ieri.

Doamne, prin ganguri și prin nămeți,

Prin neplăcute odăi străine,

Actori ai singurei noastre vieți,

Tu și cu mine, eu și cu tine,

Când mai în grabă, când mai înceți,

Fără de frică, fără rușine.

🖋️ Despre

  • Poet: Adrian Păunescu
  • Temă: durere
  • Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental