Țara din gând

Alexandru Busuioceanu

poezie
spoken-word
_emotional
tara
Author

Doctor Shrink

Published

October 24, 2026

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Pentru Monica și Virgil

O țară unde mâinile aveau inimă bună

spicul ți se-nchina la drum spunându-și numele

și nimeni nu era grăbit să iasă dintr-o fabulă.

Multe scandaluri de ciocârlii e adevărat

peste culmile dealurilor și mai sus

doamnele înalte ciocârlii

toate de bună dimineața sculate

dar când era ceas potrivit pământul dormea leneș

cu noaptea ca o perlă atârnându-i în ureche

Acolo s-a inventat roua și carul mare și carul mic

un strămoș când trăgea cu săgeata de pe cer

în deltă lebăda

pelicanul sfâșiindu-și inima

din te miri ce și din nimic

Acolo-a fost țara

unde umbra cădea alături de om

unde omul căde-alături de umbră

🖋️ Despre

  • Poet: Alexandru Busuioceanu
  • Temă: _emotional, tara
  • Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental