Filozofia morții

Alexandru Macedonski

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Eu nu voi zice Morții c-o voce nențeleaptă

„Din mersul tău o clipă mai stai și mă așteaptă!"

Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit!

În ea e libertatea, și-n viață, e robia…

Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia…

Reintri iar în sânul din care ai ieșit!

Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie;

Privirea sa e lină ca bolta albăstrie.

În ea se oglindește întregul Nenceput!

Pe granița lumească e-o poartă triumfală,

Și flacăra din preajma-i de patime ne spală,

Iar sufletele noastre le curăță de lut!

De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință!

Atunci e demn de viață și demn de suferință!

A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi!

Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară

Să-ncep același lucru din zi și până-n seară,

Să pot trăi, nu însă, să pot a și muri!

Dar ce e după moarte?… Mai este altă viață

Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?…

Un Nu ca să rostească ce om ar îndrăzni?…

Și moartea ce e oare?… — Un somn de-odihnă sfântă,

În care, lutul nostru, prin lut iar se frământă,

Suprema preschimbare să-și poată înlesni!

Hârtia dacă arde, cenușă este-o parte,

În fum ușor pe dată cealaltă se desparte;

Așa și corpul nostru din două e-ntocmit

La lut, rămâne lutul, de flori ca să-l brăzdeze,

Iar gazele prin aer se duc să-nvioreze

Aceleași elemente din care au ieșit!

Sfintelor umbre care-ați trecut,

Nu, voi prin moarte nu ați murit,

Trăiți în totul ce e văzut

Din nevăzutul unde-ați pierit;

Al vostru suflet este-n tot locul,

Zboară cu vântul, arde cu focul,

Se află-n frunza care-nverzește,

Șoptește-n apa ce șerpuiește,

Respiră-n floarea ce-mbălsămește,

În noi trăiește, trăim într-însu.

Mume cernite, ștergeți-vă plânsu,

Copiii voștri sunt tot cu voi!

Nu, nu se pierde-n lume nimic,

Nimic nu trece, totul e viu

Firul de iarbă oricât de mic

Ca și țărâna care-o să fiu!

Zadarnic piatra cea mormântală

Ne țintuiește sub umezeală;

Paseri pe dânsa vin de s-adapă;

Vântu-o izbește, ploaia o sapă!

Mușchiul o roade, timpul o crapă;

Cade-n rugină lacăt și toarte

Soldați ai țării, mergeți la moarte,

Veți fi-n tot locul, veți fi și-n noi!

Nu mă voi duce-n iad ca să cat

Pe câți din lume nălucă pier,

Și-n rai îmi pare prea depărtat,

Că-i lungă scara până la cer!

Ci-n două vițe tânăr unite

Voi afla inimi îndrăgostite,

Iar în răchite lăcrămătoare,

Poeți cu harpe dezmierdătoare,

Amante june în orice floare!

Mume,-ntr-acele tulpini puternici,

Și în stejarii de munți — eroi!

De moarte să se teamă ființa mărginită

Ce pune, ca să scape de-o vecinică ispită,

Sfârșitul veciniciei l-al traiului hotar;

Dar dincolo de groapă acei ce pot să vadă, –

De-ar fi pe-ale ei margini și gata ca să cadă, –

Ca mine, pentru Moarte, deșerte-acest pahar!

🖋️ Despre

• Poet: Alexandru Macedonski
• Temă: moarte
• Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental