Pastel pustiu

Alexandru Philippide

▶️ Ascultă

📜 Versuri

O noapte senină, fără lună.

Drumul, adormit.

La marginea lui, Mesteacănul.

Printre frunze, departe, clipeşte Steaua albastră.

Parfumul, nedesluşit încă, rătăcitor.

Vântul.

VÂNTUL

(alunecând deasupra drumului)

Vin de departe.

În mâna mea aduc ecouri moarte.

Şi trupul meu fluid se desfăşoară

Ca o albastră mantie uşoară.

DRUMUL

(trezindu-se)

Tu zbori, şi niciodată pe pământ

Nu te scobori, fugarnic vânt!

Dar eu sunt drumul ostenit,

Din cine ştie ce ţinut pornit,

Ca un pârâu cu-ncremenite unde

Spre nu ştiu unde.

În sufletul meu mut, acum, ascult

Ecoul paşilor trecuţi demult.

De-atâta timp în spate port

Trecutul mort!

VÂNTUL

(nepăsător)

Pe urma paşilor alerg

Şi amintirea lor o şterg:

Şi paşii morţi şi moartele ecouri

Le-arunc în nouri!

(Parfumul care plutea ici şi colo, în neştire, se lămureşte din ce în ce. Si cântecul lui se înalţă, tremurător, spre steaua albastră.)

PARFUMUL

Ca un fior,

Din florile-adormite mă scobor

Şi rătăcesc… Dar viaţa mea de-o clipă,

Pe care vântul o-nfioară,

Ca praful care doarme pe-o aripă

De flutur, zboară.

Din leagănul de-argint al unei flori

M-am ridicat… şi paşii mei uşori

Înfiorau, în liniştea grădinii,

Crinii.

Ca un fluid arcuş pe flori s-aşterne

Fiorul zâmbetului tău senin,

Şi-n muzica privirilor eterne

E-o liră albă fiecare crin.

Din somnul florilor de visuri pline

Mă-nalţ spre tine.

(Dar vântul suflă; parfumul şovăie.)

VÂNTUL

(sarcastic)

Biet flutur care te-ai pornit

În infinit!

PARFUMUL

Nu pot să plâng, căci sunt surâs de floare;

Dar ca un plâns surâsul meu mă doare.

STEAUA

(clipind încet)

Spre tine în zadar m-aş îndrepta,

Căci prea îndepărtată sunt;

Dar zâmbetul meu trist spre fruntea ta

Coboară, nimb albastru, pe pământ.

PARFUMUL

(aproape stins)

În giulgiul zâmbetului meu eu mor;

Mormântul meu e vântul călător;

Şi-n cea din urmă clipă de iubire

Eu nu mai sunt decât o amintire.

(Dar parfumul moare. Vântul îl culege.)

VÂNTUL

E mult până la steaua de cristal,

Sărman parfum sentimental!

(Vântul pleacă. Mesteacănul, cu crengile întinse, îl opreşte.)

MESTEACĂNUL

Vânt care treci şi hohoteşti întruna,

Spune-mi şi mie, dacă ştii,

Când are să se-ntoarcă luna

În zările albastre şi pustii!

VÂNTUL

Nu ştiu, nu-mi pasă de nimic:

Pământul pentru mine-i mic!

Sentimentalele suspine

N-au nici un farmec pentru mine,

Mărturisesc… Rămâi cu bine!

(Vântul se îndepărtează. Drumul, o clipă, tresare.)

DRUMUL

Tăcere… Nici un pas, nici un ecou.

O clipă, ochii mei străbat departe.

Dar, pustnic obosit, adorm din nou,

În praful visurilor mele moarte.

🖋️ Despre

• Poet: Alexandru Philippide
• Temă: vant
• Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental