Eternul cântec

Alexandru Vlahuţă

▶️ Ascultă

📜 Versuri

E vechi de când lumea, dar celui de-l cântă

Ce nou i se pare!… S-ascultă uimit.

În el i-o legendă frumoasă şi sfântă,

Şi vorbele-o sfarmă cu zgomotul lor:

E cântecul inimii care-a murit,

Ş-al primului nostru amor.

E noapte, sunt singur, şi iar mi-aud gândul

Cum, notă cu notă, mi-l cântă în taină.

Ce dulce-i… Îmi vine să plâng ascultându-l…

De ce nu se poate o dată s-aştern

Săraca şi aspra cuvântului haină

Pe-al gândului cântec etern!

Ah, iată grădina… văd urmele mele

Pe prundul aleii. Pământul miroase,

Ş-albasrtu-i de cele dintăi micşunele.

Curg valuri de raze din cerul deschis;

E linişte-n aer, şi toate-s frumoase,

Şi toate le văd ca-ntr-un vis.

Şi crăngile-atârnă-ncărcate de floare

S-atingă pământul ai crede că-s ninse

Sub alba podoabă ce tremură-n soare;

Iar tu, ca din basme, deodată mi-apari,

Înaltă şi zveltă, cu braţele-ntinse,

Cu ochii tăi limpezi şi mari…

Şi ce-a fost pe urmă?

Zadarnic! Cuvintele-s tulburi şi grele.

Se-ntunecă-n juru-mi, şi cântecul moare.

Nici farmecul celor dintăi micşunele,

Nici zâmbetu-ţi galeş, nici leneşu-ţi mers,

Nici crăngile albe-ndoite de floare,

Nimic nu-mi mai scapără-n vers!

🖋️ Despre

• Poet: Alexandru Vlahuţă
• Temă: cantec
• Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental