Moise

Carmen Sylva

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Striga poporul: „Apă! Noi murim!”

Privea proorocu-ntinderea pustie

Și cerul sur: „Tu, Doamne, dacă ești,

Să nu mă lași, rostește-al tău „să fie”!

Puteri tu dă, Părinte, mâinii mele

Și lasă-mă din stânci să scot izvorul,

Stăpâne al vieții, îndură-te să scap

De-o moarte-așa cumplită, azi, poporul,

Tu m-ai chemat, Jehova, iar acum

Mă lași în cea mai dureroasă vreme,

Să fiu ucis de-ai mei, de cei mai dragi,

Izbit de ura lor și de blesteme.

Să nu mă înveți, Părinte, a dispera!

Al tău e neamul care-l am pe mână!

Ai milă dar de mine-acum, cât ai

De cel din urmă vierme din țărână!

Ei nu știu, bieții, cei ce-n mine cred,

Ce chinuri am și cum mă zbat în ele,

Ce singur sunt eu azi și cum mă mistui

În trista noapte-a disperării mele!

Părinte, m-ai ales și-am ascultat,

Deși-mi vedeam prea bine a mea slăbiciune,

Și singur eu sculai acest popor

Să-l scot din gura morții, din robie.

De nu sunt vrednic eu ca să conduc

Poporul tău, Tu pierde-mă, Părinte,

Și-alege-ți după plac un om mai bun

Spre-a duce-al tău popor de-aici-nainte!”

Și-n jurul lui, hulind pe Dumnezeu,

Urlau de chin setoșii-n disperare

Și plini de plâns scoteau pe morții lor

Din tabără-n pustiu, cu vuiet mare.

Și tinere femei, copii, femei și moși,

Și fete și flăcăi, treceau pe-aproape,

Întinși pe patul lor, din corturi scoși,

Și tot mai mulți duceau ca să-i îngroape.

Cereau să le ajute, și scrâșnind

Rosteau cu urlet urgisitu-i nume -

El însă sta tăcut, privind la ei

Cu ochii duși, părând dintr-altă lume.

El stă ca stânca-n marea cu furtuni,

N-arată nici durere, nici mânie,

Dar negrăit de jalnice-ale lui

Gândiri ce-l mistuies, cine le știe?

Apoi ridică-ncet toiagul său,

Lovește stânca, și uimit poporul

Stă mut văzând ieșind cu zgomot

Cu apă din belșug, acum, izvorul!

🖋️ Despre

• Poet: Carmen Sylva
• Temă: tata
• Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental