* * * (o ploaie fără oprire)

Cassian Maria Spiridon

poezie
spoken-word
ploaie
Author

Doctor Shrink

Published

July 19, 2026

▶️ Ascultă

📜 Versuri

o ploaie fără oprire

se revarsă

peste cîmpie şi pomii

plecaţi în căutarea

primăverii

în care liliacul deja se scuturase

de florile albe sau roşii

liliachii ca în apusurile tropicale

inima pulsează

în ritmul egal al zilei şi nopţii

lîngă inima ta

primăvara e încă devreme

şi ploaia continuă în averse

peste ierburi şi case

oglindă a iubirii

o ploaie ce satură planeta

şi sufletele toate

cu o îngăduinţă cosmică

în care iarbă

culcăm ale noastre trupuri

cînd mînă peste mînă aşezăm

şi pieptul întîlneşte sînul

ploaia ne cade peste creştet

ca-ntr-un repetat diluviu

în care Noe cată

pe noii vechi

Adam şi Eva

🖋️ Despre

  • Poet: Cassian Maria Spiridon
  • Temă: ploaie
  • Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental