6.4 Fereidun. Iradj purcese către frații săi

Firdousi

poezie
spoken-word
frate
Author

Doctor Shrink

Published

August 6, 2026

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Şahinşahul lumii scrise un răvaș la cei doi şahi,

unul de la Soare-Apune, altul de pe la Kitai.

Pe-a scrisorii frunte puse-o rugă spre Cel vecinic viu.

Zise el: „Aceste rânduri fie să dea bunul sfat

celor doi sori preaputernici, celor doi mari înţelepţi,

doi viteji, doi şahi ai lumii, doi stăpînitori de tron:

în Kitai şi-n Soare-Apune, de la cel care văzu

lumea-n fel şi fel de chipuri, scoase tot ce-a fost ascuns,

cumpăni în spada grea şi greul buzdugan,

şi cu strălucire-ncinse strălucitele cununi;

cel ce poate să preschimbe noaptea într-un miez de zi,

poate la haznă deschide poarta spre nădăjduiri

sau spre grozăvii cumplite, el cel care-a uşurat

chinurile toate, lumii dându-i slavă doar prin el.

Nu vă cer nici diademuri, nici comori ce-aţi adunat,

nici coroane, şi nici tronuri; cer atât: tustrei feciori

traiul să şi-l ducă paşnici şi ferice prin acest

rod al chinurilor mele. Frăţiorul vostru mic,

căruia vă-mpotrivirăţi, cu mânie, pe când el

n-a făcut rău nimănuia, iată-l, alergă la voi

pentru-a voastră grea mâhnire; dornic de a vă vedea,

de pe cap zvârli coroana, mai de preţ fiindu-i voi,

cum stă bine unui frate. Coborât-a de pe tron,

şi sări în şea pe calu-i, şi supunerea si-a-ncins.

Fiindcă el e cel mai tânăr, fiindcă el e cel mai demn

de o gingaşă iubire, cinste-i daţi, fiţi buni cu el,

voi, un cuget zămisliţi-i, cum eu trupu-i zămislii;

după ce trei-patru zile va petrece lângă voi,

trimiteți-mi-l acasă şi mai plin de noi virtuţi."

Puse-a şahului pecete pe scrisoare, şi Iradj

părăsi palat şi tată şi îşi căută de drum.

Îşi luă câţiva în ceată şi mai tineri şi bătrâni,

după cum e trebuinţa când mi te călătoreşti.

Când la fraţii săi ajunse, nici în gând nu bănui

neagra lor precugetare. Fraţii, după obicei,

îl întâmpinară-n cale; lepădară-n faţa lui

armele zăngănitoare; când văzură chipu-i plin

de-o frăţească duioşie,-ntunecatele priviri

şi le-ntunecară încă; el sclipind de drăgăstos,

ei mocnind de reavoinţă, prinseră a-l întreba

într-un fel la care dînsul nu putu să dea răspuns.

Clocotiră-n ei de ură, el netulburat de loc,

şi-astfel câteşitrei intrară fraţii într-un mândru chioşc.

Ochii tuturor din oaste se-ndreptară spre Iradj,

întrucât era el vrednic de coroană şi de tron.

Inimile lor bătură mai avan, atât de mult

îl şi îndrăgiră-oştenii; duhul lor şi ochii lor

străluciră de iubire, de icoana lui vrăjiţi.

Rânduri rupseră vitejii şi-adunaţi, doi cîte doi,

laolaltă şi în taină, preamăriră pe Iradj

şi îşi ziseră: „El singur de împărăţie-i demn,

diademul stăpânirii fie ca să-l poarte el !"

Salm pe-ascuns pândindu-şi oastea, mintea i se tulbură

de-a vitejilor simţire. Buzna el intră în cort,

plin fu pieptu-i de mânie, plin ficatu-i de venin,

plină fruntea-i de-ncruntare; slobozi pe cei din cort.

Salm şi Tur se aşezară şi sfătuitorii lor.

Flecăriră pe şoptite despre-ntreaga stare-a lor,

despre ţară şi coroane ale celorlalte ţări.

Zise Salm lui Tur în miezul tainicei întrevorbiri:

„De ce luptătorii noştri se-adunară câte doi,

muţi, doar din priviri grăindu-şi? N-ai văzut, când ne-am întors,

cum, din toţi cei de pe cale, nimenea de pe Iradj

nu-şi mai dezlipea privirea? Altele-au fost două oşti

a doi şahi pe când ieşit-au, şi-altele pe când intrau.

Inima cernitu-mi-s-a din pricina lui Iradj,

gânduri grămădind pe gânduri se-nălţară-n duhul meu.

Privind oştile a două ţări ce ale noastre sunt,

am văzut că amândouă ascultare vor să-i dea

numai şahului cel tînăr. De nu-l smulgi din rădăcini,

prăbuşi-te-vei din tronu-ţi drept sub talpa lui Iradj !"

Mai apoi se ridicară şi de-a lungu-ntregii nopţi

se trudiră laolaltă întocmindu-și planul lor.

Cronica Șahilor

🖋️ Despre

  • Poet: Firdousi
  • Temă: frate
  • Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental