6.5 Fereidun. Iradj este ucis de frații săi

Firdousi

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Grea, perdeaua de-ntuneric de pe Soare se săltă,

și de-ndată Aurora-n lume somnul risipi,

şi cei doi ardeau de dorul lor nebun de a-şi spăla

ochii-n sîngele ruşinii. Merseră cu pas trufaş,

şi spre corturi se-ndreptară, corturile lui Iradj.

Şahul îi văzu din chioşcu-i, şi naintea lor ieşi

inima lui iubitoare. Ei intrară-n cort cu el,

și de-ndată-l încolţiră c-o mulţime de-ntrebări.

Tur îi zise: „Când mai tânăr decât noi eşti tu, de ce

ţi-ai pus diadem pe creştet? Bine-i în Iran să stai

sus pe tronu-mpărăţiei, când eu gata-s de-a pica

rob la poarta turkomană ? Vârstnicul tău frate, vai !

se mâhneşte-n Soare-Apune surghiunit, iar tu, fălos,

ţi-i coroana-n naltul frunţii şi sub talpă strângi comori !

Iată ce-mpărţeală strâmbă ne-a făcut cel însetat

de-asuprire; doar spre tine, cel mai fraged dintre fii,

faţa şi-a întors moşneagul." Când Iradj îi auzi

spusele lui Tur, răspunse glăsuind în graiu-i sfânt:

„O, stăpân flărnând de faimă ! Dacă-n inimă doreşti

să te simţi ferice, cată clipa dulcelui răgaz.

Nu mai vreau de-acum coroana de pe fruntea-atâtor şahi,

nu vreau tron, nu vreau putere, nu vreau faimă şi nici oşti,

nu mai vreau eu nici Iranul, nici Apus, nici Răsărit,

şi nici larga faţă-a lumii ! O domnie de-o sfârşi-n

dezbinări va fi o cinste, biata, vrednică de plâns !

Chiar când însăşi nalta boltă-a cerului îţi va purta

şeaua, la sfîrşitul vieţii vei avea drept aşternut

doar atât: o cărămidă. Dacă-n tron, peste Iran,

şah am fost, mă lepăd astăzi de coroană şi de tron,

şi vă dărui diademuri şi peceţi împărăteşti;

dar nu-mi mai cătaţi pricină. N-am venit să vă izbesc,

nici cu braţe de războinici, şi nu vreau eu inima

nimănui să se-ntristeze. Nu cer lumea-a stăpâni,

dacă asta vă mâhneşte, nici când nu ne-om mai vedea.

Sunt deprins cu umilinţa, legea-mi spune să fiu om".

Tur, aceste vorbe sfinte, le-ascultă precum un surd.

Nu luă nimic aminte, duhul împăciuitor

al lui Iradj nu-i plăcuse. De pe scaunu-i sări

mânios, drept în picioare, mai la fiece cuvânt.

El lăsă deodată locul unde mai întâi şezu,

prinse-n mână greu-i scaun de-aur şi-l izbi în cap

pe Iradj, stăpânul Iumii, care-i mai ceru-n genunchi

îndurare pentru viaţă: „Teamă n-ai de Cel-de-Sus,

milă n-ai de-al tău părinte? Asta e voinţa ta?

Nu mă omorî, căci Domnul la sfârşit te va sili

doar prin cazne să răscumperi sângele ce mi-l vărsaşi !

Nu te face ucigaşu-mi: de-astăzi nu vei mai vedea

nici o urmă din fiinţa-mi. Te înduplecă puţin,

şi-ai să poţi aceste două lucruri să le-mpaci acum:

că tu ai primit viaţa, şi că altuia i-o iei !

Nu fă rău la o furnică ce târăşte-un bob de grâu;

are-n trupu-i o viăţă dulce, singurul ei bun.

Mulţumi-mă-voi din lume cu cel mai umil ungher,

unde câştiga-voi pâinea-mi doar prin truda-acestor mâini.

De ce te-ai încins tu grabnic pentru-al fratelui omor?

De ce vrei să-i arzi tu pieptul celui tată-mbătrânit?

Ai râvnit la stăpânirea lumii, iat-o stăpâneşti;

nu vărsa frătescul sânge, nu te răscula păgân

împotriva Celui care-i Şahinşah pe Univers !"

Ascultând aceste vorbe, mijlociul n-a răspuns;

pieptu-i plin era de fiere, capu-i plin era de vânt.

Trase un jungher din cizmă, şi-l umplu de sus în jos

pe Iradj c-un val de sânge, spintecând întregu-i piept,

pieptul tînărului frate cu pumnalu-i de oţel

arzător precum otrava. Sânge-i curse de pe chip,

din obraji ca trandafirii şi-al pământului stăpân

tânăr încetă din viaţă Ticălosul despărţi

cu jungheru-i căpăţâna-ncoronată — de-acest trup

falnic cum îi elefantul, şi-astfel totul se sfârşi…

Oh, tu, lume tu, ce-n braţe l-ai fost ridicat la sân,

milă n-ai avut de viaţa-i ! Nu ştiu cărui om îi eşti

binevoitoare-n taină, însă trebuie deplâns

cel născut din sânul faptei tale. — Omule hain

aiurând de uluire, şi cu pieptul plin de chin,

crunt înfricoşat de lume şi turbat ca ăşti doi şahi

din dorinţa răzbunării — ia învăţ de la doi răi !

Tur umplu cu dulci balsamuri ţeasta bunului Iradj;

o trimise „la moşneagul cel împărţitor de lumi",

însoţind-o de-aste spuse: „Iată capul ăstui ţânc,

care moşteni coroana şahilor din şahi străbuni !

Dă-i acum din nou coroana sau aşează-ţi-l pe tron !

Ăstfel prăbuşitu-ţi-s-a keianidul tău copac

ce-şi zvârlea departe umbra ! " Ticăloşii amândoi

se-nturnară spre Rum, unul, iar celaltul spre Kitai.

Notă explicativă :

Poarta turkomană = Turkestanul de astazi.

keianidul = vlăstarul din dinastia Keianizilor

întemeiată de șahul Kei Kobad.

Cronica Șahilor

🖋️ Despre

• Poet: Firdousi
• Temă: frate
• Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental