XV9.4 Goștasb. Zal află despre moartea lui Rostam. Faramurz aduse coșciugul lui Taică-său și-l puse într-un mormânt

Firdousi

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Unul doar din cavalerii cei vestiţi scăpă fugind

când pe jos şi când călare; când ajunse în Zabul

povesti că elefantul groaznic zace-n colb întins

cu Zevare şi alaiu-i, şi că nimeni nu scăpă

din capcanele vrăjmaşe Din Zabulistan zbucni

mare strigăt împotriva duşmanilor lui Rostam

şi a şahului acela din Kabul; Zal îşi turnă

colb pe braţe, sfâșâindu-și chip şi piept, şi-astfel gemând:

„Vai ! viteazule, cu trupul cât un falnic elefant !

Doar în giulgiu vreau să-mi fie trupul de-azi învăluit !

Şi, tu, fruntea-n cer purtându-ţi, o, balaur înzăuat,

o, Zevare, care fost-ai leul pururi preamărit !

Şeghad, ticălos şi mârşav, smulse-acest copac ales !

Cine se gândea că vulpea josnică ar cugeta-n

ţara ei să se răzbune pe un aprig elefant ?

Cine-şi aminteşte-asemeni trăznet dat de soarta rea,

cine va-ndrăzni a crede, chiar dacă stăpânul său

îi va povesti că spusa unei vulpi a nimicit

de pe-această neagră tină leul falnic, Tahamtan?

De ce n-am murit în zdrenţe înaintea-acestor fii?

De ce am rămas pe lume-o amintire despre ei?

Ce-mi maj foloseşte viaţa şi-ale vieţii bucurii,

hrană, tihnă, nume mare? O, biruitor de lei

o, tu, prinţul şi viteazul care-o lume ai supus,

o, stăpîn al ţării !"-Ndată îl mînă pe Faramurz,

crunt, cu oaste, să-l izbească pe şah şi din gropi adânci

trupurile moarte-afară să le tragă, şi silind

lumea să se vaite-amarnic. Când ajunse în Kabul

Faramurz n-află-n cetate pe nici unul din cei mari:

toţi fugiseră, cetatea părăsind-o, îngroziţi

de sfârşitul celui care fu al lumii-nvingător.

Merse Faramurz în câmpul unde taică-său-a vânat,

unde s-au săpat capcane. Pat de-odihnă pentru veci

porunci să i se-aducă; mândrul trunchi împărătesc

l-aşeză, şi cingătoarea pahlivanului scoţând

şi tunica lui şăhească-n apă caldă îi spălă

trupul, şi uşure, pieptul, braţele şi barba,-apăi

arse dinainte-i smirnă cenuşie şi şofran,

rănile cusându-i-le. Faramurz turnă în stropi

apa rozelor pe creştet lui Rostam şi peste trup

presără neprihănitul camfor; îl învălui

în brocart din fir de aur, roze-i puse mosc şi vin;

cela ce cusut-a giulgiul, sânge revărsă pe ochi,

pieptănîndu-i astă barbă cum e camforul cel alb.

Trupul întrecea-n lungime două paturi; era trup

omenesc, sau doar copacul care umbra-şi azvârlea?

Mândru, se-ntocmi coşciugul doar din scândură de tek,

se-nţintă în cuie de-aur şi din fildeş fel-de-fel

de înfăţişări cioplite; şi se unse cu catran

fiecare-ncheietură, şi cu mosc şi chihlimbar.

Apoi dintr-o groapă-l trase pe Zevare, lui Rostam

frate bun, i se cusură rănile, şi, îmbăiat,

îl învăluiră-n giulgiul de brocart; se căută

trunchiul unui rodiu falnic, şi tâmplarii iscusiţi

scânduri scoaseră să-ncheie un coşciug, şi Faramurz

puse camfor, mosc şi apa rozelor pe Zevare

în lăcaşu-i cel din urmă. Tot atuncea se spălă

şi se înfăşă în pânze trupul falnicului Rakş;

două zile închinară-acestei trude; în sfârşit,

telegarul îl urcară, cumpănit, pe-un elefant.

Din Kabulistan şi până în Zabul se zbuciuma

omenirea; în picioare, nu vedeai decât femei

si bărbaţi, şi nici furnica nu şi-ar fi găsit un loc.

Se trecu din mână-n mână un coşciug şi alt coşciug;

cei ce le purtară-n palme fără număr, mulţi fiind,

le făcură mai uşoare decât aerul; şi-astfel

într-o zi şi-o noapte albă le purtară în Zabul,

fără a le pune-o clipă jos pe lutu-ntunecat.

Lumea-ntreagă era plină de bociri pentru Rostam,

de-ai fi zis că-ntreg deşertul fierbe-n clocot, şi-orice glas

se pierdea în uriaşul vaiet, lumea n-asculta

decât geamăt de durere. În grădinile lui Zal

se nălţă o criptă-al cărui creştet ajungea la nori,

i-aşezară-n tronuri de-aur pe-amândoi alăturea;

ăsta-i locul de odihnă al şoimanului ce-avu

parte de-o măreaţă soartă.

Ei închiseră apoi

poarta gropniţei, plecară, şi viteazul ce-a-nălţat

fruntea-atât de sus în slavă, nu mai fu pe-acest pământ.

Ce-ai putea să ceri aicea, preavremelnicei şederi

care-n bucurii începe şi sfârşeşte în dureri?

Va să fii întins în pulberi, chiar de-ai fi din fier făcut,

aprig credincios al legii drepte sau un Ahriman.

Cât trăieşti, să tinzi spre bine, şi să crezi că dobândeşti

ceea ce-ai dorit o viaţă, doar în lumea de apoi.

Cronica Șahilor

🖋️ Despre

• Poet: Firdousi
• Temă: moarte
• Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental