Luna
Jorge Luis Borges
▶️ Ascultă
📜 Versuri
Povestea spune că-n acel uitat
Trecut în care-atîtea-s făptuite,
Nesigure, reale,-nchipuite,
Un om a conceput nemăsurat
Proiect de a închide universul
În carte şi-n avînt nesăbuit
Nălţat-a manuscris fin întocmit,
Din scoarţă-n scoarţă declamîndu-i versul.
Se pregătea acum să-i mulţumească
Preabunei sorţi, cînd, deodată, vede
Disc lucitor pe cer. Nu-i vine-a crede:
Uitase-n grabă luna s-o numească.
Povestea-i născocită, ia aminte,
Dar poate tîlcui vrăjitoria
Acelora ce-ales-am meseria
De-a preschimba viaţa în cuvinte.
Mereu esenţa scapă. Legea-i una.
Orice cuvînt e palid raportat
La lucru-n sine. Bietul rezumat
Al vechii mele prietenii cu luna
N-o poate eluda. Şi unde oare
Văzut-o-am întîi? Întipărită
Pe cerul teoriei ori ivită
În seara ce se lasă peste mare?
Cum ştim, viaţa noastră schimbătoare
Să fie poate, uneori, frumoasă,
Şi au fost şi seri cînd, mire şi mireasă,
Te-am contemplat, o, lună, cu-ncîntare.
Mai lesne ca de luna-adevărată
De cea din vers să-mi amintesc îmi este:
Vrăjita dragon moon care uimeşte
Şi a lui Quevedo lună-nsîngerată.
De altă lună aprinsă, stacojie,
Vorbit-a Ioan în cartea-i cu bizare
Minuni şi lucruri înfricoşătoare;
Răsar şi luni de aur în tărie.
Pitagora cu sînge (povesteşte
Tradiţia) scria pe o oglindă,
Şi oamenii citeau în altă oglindă:
Oglinda lunii scrisul oglindeşte.
De fier pădurea-i unde-aşteaptă ora
Lup cu destin ciudat legat de lună:
Din cer să o doboare, s-o răpună,
Cînd marea înroşi-va aurora.
(În Nord profetic soarta-i e ştiută
Şi-aşijderi că-n aceeaşi zi fatală
Spurca-va marea nava legendară
Din unghii strînse de la morţi făcută.)
La Zürich ori Geneva, cînd nebuna
Mea soartă a vrut să fiu şi eu poet,
Mi-am stabilit, ca toţi, canon secret
De-a defini cu-nverşunare luna.
Amarnic mă sileam să aflu chipul
De-a depăşi modeste variaţii,
Cu spaima că Lugones comparaţii
Cu ambra folosise şi nisipul.
Cu fildeş depărtat, cu fum, cu nea,
Pe rînd a fost asemuită luna,
Dar versul să cunoască n-a fost bun a
Tiparului cerneală cinste grea.
Poetul - îmi spuneam - găseşte-n lume,
Precum roşcatu-Adam din paradis,
Oricărui lucru singurul, precis,
Adevărat, nepus de alţii nume.
Spune Ariosto că locaş e luna
De vise. Acolo lin, ireversibil
Se scurge timpul, tot ce e posibil
Ori imposibil, ceea ce-i totuna.
Apolodor să văd m-a ajutat
A Dianei schimbătoare umbră magică,
Şi-un irlandez, o neagră lună tragică;
De aur seceră Hugo mi-a dat.
Şi-n timp ce eu în mină coboram
De astre pure din mitologie,
Cereasca lună iată că învie
La colţul străzii, acolo, lîngă ram.
Dintre ale noastre vorbe ştiu că una
Există, pentru a o figura.
Secretul stă, cred, în a o afla
Cu umilinţă. Este vorba luna.
Să întinez nu îndrăznesc curata
Ivire-a lunii cu-o figură vană.
Indescifrabilă-i şi cotidiană
Şi mai presus de poezia-mi, biata.
Şi ştiu că luna sau cuvîntul luna
E-un şir de semne care-au fost create
Spre-a da un sens acestei încifrate
Enigme ce sîntem, multiplă, una.
E o imagine perpetuu vie,
Ce omului destinu-i hărăzeşte,
Cînd se înalţă ori se prăbuşeşte,
Ca numele-i adevărat să-l poată scrie.
Trad. Andrei Ionescu
🖋️ Despre
- Poet: Jorge Luis Borges
- Temă: luna_stele, noapte
- Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental