Căutarea tonului

Nichita Stănescu

poezie
spoken-word
dumnezeu
Author

Doctor Shrink

Published

June 23, 2026

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Înger?

Înger…

Nu, nu e bine!

Va să zică, de la început!

Înger?

Nu, nu e bine înger!

Va să zică, adică nu culoare

nu auz, nu miros, nu.

Nu, nu sânt bune!

Înger?

Nu, nu e bine înger!

Să luăm trei nume frumoase

Trei nume frumoase şi atât.

Va să zică trei.

Bineînţeles Voichiţa

După Voichiţa ce merge?

Înger?

Nu, nu e bine înger.

Raluca merge după Voichiţa.

Va să zică mai întâi Voichiţa

după Voichiţa, Raluca,

şi după aceea înger.

Înger?

Nu, nu e bine înger.

Altceva, alt nume!

Doamne, ce merge după Voichiţa şi Raluca?

A, Andra,

B, Beatrice,

C, of Doamne,

Nu, nu, nu merge!

Ba da, am găsit!

Chira.

Şi dacă am găsit Voichiţa, Raluca, Chira

după aceea, bineînţeles înger.

Nu, nu merge înger!

Nu se loveşte.

Altceva, altceva, altceva, altceva…

De fapt nici să te naşti nu e ceva nou

şi nici să mori nu e ceva nou.

Nu, nu e bine.

A scris-o înainte Serghei Esenin…

Altceva, altceva, altceva…

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată.

Nu, nu, nu e bine!

E exclamarea lui Mihai Enimescu.

Nu, nu…

A fi sau a nu fi

aceasta-i întrebarea

Bineînţeles că aceasta-i întrebarea!

Absolut bineînţeles că aceasta e întrebarea.

Mă şi mir că a mai fost pusă.

Cred că am găsit ceva, însă.

Tristeţea mea aude nenăscuţii câini

pe nenăscuţii oameni cum îi latră.

Nu, nu e bun.

E vechi, e vechi…

Deci, înger…

Nu, nu e bun înger!

Deci înger?

Nu, nu, nu e bun.

Deci înger?

Nu.

Deci înger?

🖋️ Despre

  • Poet: Nichita Stănescu
  • Temă: dumnezeu
  • Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental