Dă, Doamne, o ploaie albastră

Nichita Stănescu

▶️ Ascultă

📜 Versuri

I

Ca să se spele, ca să se usuce într-un simun

de suflete, părăsind trupuri de copii striviți

sub roata de beton a clipei de acum,

sculptată de fenicieni și de hitiți,

las sufletul istoric și prădat

în piramida unei limbi de mult latine,

întinsă să stea ca într-un pat

de aripi jupuite de pe îngeri, bine,

și strig în sus, și strig în jos,

la dreapta și la stânga și-nainte

și înapoi, profund nesomnoros,

limba cu luna nouă, dinte:

Să fim spălați de un lichid, să fim spălați

cum speli cu cârpa udă o fereastră

de tine, Doamne, vitregii tăi frați,

cu o torențială ploaie-albastră.

II

Plouă, șiroiește cu îngeri, cu stafii,

pe acoperișurile de tablă, pe mansarde.

Râuri verticale, sunet gri.

Acum se stinge tot ce arde.

Plouă, călătorim în sus pe crocodili

de taină dintr-un Nil smucit, în sus,

dus într-un Nord de nori aproape imobili,

ferind de noi un cer din Sud, hindus.

Plouă, se lipesc aripi de apă de geamuri.

Frigul își întinde spre noi o limbă ascuțită și dublă.

Duce-m-aș călare pe un cal fără hamuri

în câmpia neagră, lugubră.

Duce-m-aș cu părul ud de îngeri, de stafii,

izbit în tâmplă de icarii scânteind

ai apelor, căzând de sus atât de vii

din suspendatul, fixul, labirint.

🖋️ Despre

• Poet: Nichita Stănescu
• Temă: ploaie
• Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental