Prin simpla luare

Nichita Stănescu

▶️ Ascultă

📜 Versuri

Nu pot să plâng decât

dacă mă vede cineva.

Umflat de lacrimi, nu-mi pot elibera

lacrimile

decât dacă ele cad drept

din ochiul meu în alt ochi.

Dac-aș putea să plâng singur

nevăzut, în întuneric,

în frig, –

aș putea să nu mai fiu, dintr-o dată.

O, lucrurile,

ele sunt umflate în sine

de lacrima lucrurilor.

O, verdele ierburilor,

el e umflat în sine

de lacrima

verdelui

ierburilor.

Dar nu este ochi sec în vreun lucru,

ca să absoarbă lacrima lucrului

Și nu este ochi sec

în verdele

ierburilor,

căruia să-i fie sete de lacrima

verdelui

ierburilor.

Nu pot să plâng, decât

dacă mă vede cineva,

nu pot să plâng, decât

dacă îi vede cineva.

Vederea nu e altceva

decât absență,

necomunicare.

Numai lacrima, numai ea

transportă sinele către sine

ridică sinele din sine,

ia sinele din sine,

prin simplă luare.

Dac-ar putea să plângă iarba, ah,

n-ar mai fi nimic de păscut;

dac-ar putea să plângă caii, ah,

n-ar mai fi nimic de călărit.

Dac-ar putea să plângă călăreții, ah,

nu ar mai fi deasupra cer cu stele;

dac-ar putea să plângă cerul, ah.

nu ai mai fi deasupra, doamne.

Iar marea ta lucrare

exprimată deodată,

printr-o simplă luare,

ar fi ca și cum n-ar fi fost

niciodată.

🖋️ Despre

• Poet: Nichita Stănescu
• Temă: lacrimi
• Interpretare: Doctor Shrink — recitare spoken-word, fundal ambiental